DESPRE NOI ŞI DESPRE FAMILIA NOASTRĂ, FĂRĂ PREJUDECĂŢI!
prof. Vasile Gogonea
redactie @scandaldegorj.ro
Vă propunem, pentru astăzi şi pentru viitor, stimaţi cititori, o suită de articole despre ceea ce înseamnă idei, probleme şi prejudecăţi în viaţa de familie, fără să omitem şi să ignorăm cu ostentaţie şi chiar cu cinism lipsurile noastre şi neîmplinirile fiecăruia dintre noi, pentru că orice problemă care se iveşte în viaţa unui om, a familiei sale, în această „celulă de bază a societăţii”, are un profund ecou în mediul social în care trăim şi se repercutează nemijlocit asupra celor din jurul nostru! Viaţa noastră, ca indivizi, dar, mai ales a familiei noastre, sunt legate de cele trei momente esenţiale ale vieţii: naşterea, căsătoria şi moartea, pentru că ele marchează ca nişte jaloane emblematice destinul nostru, al fiecăruia! Aş porni de la faptul că s- au împlinit 40 de ani de la emiterea enciclicei Papei Paul al VI-lea, „Humanae Vitae”, document fundamental pentru pastoraţia familiei, dat publicităţii la Roma, la 25 iulie 1968, care se adresează soţilor, a căror datorie principală este aceea de a transmite viaţa şi de a o perpetua peste ani. Să amintim că Enciclica a fost tradusă în limba română cu ocazia Anului Internaţional al Familiei (2004), pornindu-se de la o serie de principii de bază, pentru a se ajunge la o serie de concluzii pe baza unui raţionament de tip deductiv. De altfel, Paul al VI-lea este cunoscut ca fiind unul dintre papii care, cu mult curaj, a apărat valorile perene ale iubirii, ale căsătoriei şi ale familiei. Este de reţinut, pe de o parte, enciclica „Humanae Vitae”, iar pe de altă parte, sunt demne de amintit intervenţiile Suveranului Pontif mai sus amintit privind divorţul şi avortul, pentru că documentul la care ne referim dezvoltă trei părţi: aspecte noi ale problemei şi competenţa magisteriului, principii doctrinare şi directive pastorale. Enciclica papală promovează responsabilitatea şi respectul pentru naşterea vieţii umane, respinge contracepţia şi introduce termenul de „paternitate responsabilă”, fiind astfel un factor de reînnoire a spiritualităţii şi a vieţii de familie. Ea a văzut lumina tiparului într-un moment delicat al istoriei recente, deoarece, mai ales în ţările din Occident, începuse dezlănţuirea valului din anul 1968, din perioada contestărilor, a cererii de libertate fără limite, când aşa-zisa “revoluţie sexuală” scotea conceptul de sexualitate din contextul său biologic, al raporturilor umane, pentru a se concentra doar pe ideea de plăcere sexuală. Într-o asemenea situaţie, cred că era normal ca biserica să intervină, pledând pentru iubirea conjugală ca rod al iubirii creştine, despre respectul faţă de natura actului conjugal, despre caracterul inseparabil al uniunii sexuale de procreaţie şi despre metodele ilicite folosite în reglementarea naşterilor. Să mai amintim că documentul invită totodată soţii, înainte de toate pe cei creştini, să pună responsabilitatea împărtăşită mai presus de impulsurile personale ale egoismului, să fie deschişi vieţii care este un dar al lui Dumnezeu. În felul acesta, Biserica ia poziţie, reafirmând şi apărând viziunea creştină despre căsătorie şi demnitatea ei, chiar în momentul în care se căuta ca acestă viziune să fie ştearsă în numele noii libertăţi nemăsurate. Astfel, enciclica vine să sublinieze faptul că sexualitatea este în slujba raporturilor umane, rodnice şi durabile, iar prin actul de unire dintre un bărbat şi o femeie, prin căsătorie, ei ajung la o nouă conştiinţă a ceea ce sunt de drept şi de fapt: creaturi făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deoarece „căsătoria este o înţeleaptă orânduire a Creatorului, cu scopul de a realiza în omenire planul Său de iubire”, aşa cum se spune în enciclică. Desigur, noi suntem o naţiune majoritar ortodoxă, dar e bine să apreciem că Sanctitatea Sa îi îndeamnă pe creştini să ţină cont de cerinţele Evangheliei şi ale tradiţiei în contextul actual în care trăieşte familia creştină, al răspândirii unei concepţii greşite cu privire la folosirea energiilor sexuale şi al exprimării iubirii conjugale. Spiritualitatea matrimonială propusă de enciclică este o spiritualitate profund creştină ce are menirea de a sfinţi familia şi societatea umană, de vreme ce „omul nu poate să găsească adevărata fericire la care aspiră din toată fiinţa sa, decât în respectarea legilor înscrise de Dumnezeu, pe care trebuie să le observe cu înţelepciune şi cu multă iubire”, mai ales că din punct de vedere religios, creştin, căsătoria este o taină, adică este un mijloc prin care Dumnezeu dă har pentru o viaţă superioară, care depăşeşte obişnuitul vieţii umane.
Să reţinem că la patruzeci de ani de la publicare, documentul, nu numai că arată că principiile care stau la baza familiei sunt de neschimbat, dar revelează şi clarviziunea cu care problema a fost tratată, deoarece Enciclica reafirmă cu tărie şi astăzi, mergând împotriva curentului faţă de cultura dominantă, calitatea iubirii soţilor, care nu trebuie manipulată de egoism, ci deschisă spre viaţă. Actualitatea documentului „Humanae Vitae” se dovedeşte surprinzător de actuală şi impune atenţie cu atât mai mult, cu cât statisticile arată în lume scăderea numărului de naşteri şi orientarea spre o libertate greşit înţeleasă. Una dintre statisticile recente afirmă că în România, chiar dacă numărul avorturilor este în scădere, creşte numărul celor care folosesc metode moderne de contracepţie. Astfel, potrivit Fondului ONU pentru Populaţie, în România, numărul avorturilor în anul 2007 a fost de 137.000, de aproape şapte ori mai mic decât în 1990, când se înregistra un milion de avorturi, însă, peste 60% dintre cupluri, potrivit aceleiaşi surse, folosesc metode moderne de contracepţie. Într-un asemenea context, deşi enciclica a trezit şi continuă să trezească atitudini divergente, învăţătura ei rămâne valabilă, pentru că, în cele din urmă, e un semnal de alramă, dar şi o chemare la a aşeza viaţa de familie pe principii creştine.
Adevărul nu este dat de către majoritate, ci de către fidelitatea faţă de valorile familiei, deoarece în mod cert, nerespectarea normelor morale izvorâte din legea naturală conduce la destabilizarea familiei şi la ruina spirituală a comunicării şi a convieţuirii soţilor. Aş face apel şi la preceptele morale şi aş preciza că pentru fiecare dintre noi, cele mai importante însuşiri ale virtuţii sunt tăria de caracter şi stăruinţa în înţelegere. De multe ori, tăria în realizarea faptelor bune se câştigă prin activarea şi folosirea puterilor sufleteşti împotriva poftelor şi a ispitelor care îndeamnă mereu la fapte rele, iar stăruinţa pe calea binelui presupune să fie de bună voie şi nu printr-o constrângere de orice fel, să fie şi cu ştiinţă, adică omul să săvârşească faptele bune nu în necunoştinţă, ci cu dorinţa de a cunoaşte tot mai bine răspunderea lui în societate. Poate că este nevoie ca virtutea să se arate prin fapte, deoarece nu e de ajuns a cunoaşte binele, ci trebuie a-l şi face. Virtutea creştină trebuie să fie însufleţită de dragoste curată către persoana pe care o considerăm “cealaltă jumătate” a noastră, mai ales dacă ne gândim că pentru acei oameni care duc o viaţă de familie, căsătoria este o situaţie specială.
În ceea ce priveşte căsătoria, social vorbind, există o zicală care se dovedeşte o veritabilă lecţie de viaţă, cea care ne arată importanţa şi gravitatea căsătoriei prin cuvintele: „La-nsurat, la măritat/ Nu trebuie omul îndemnat,/ C-ăsta nu e târg de boi,/ Să vinzi marţi, să cumperi joi,/ Şi-asta nu e târg de vaci,/ Să vinzi joi, să cumperi marţi“, iar, dacă trebuie să ne gândim doar la cuvintele acestea, vedem că oamenii care s-au unit prin căsătorie, chiar şi fără o cultură religioasă, îşi dau seama că viaţa de familie este importantă, că familia trebuie să se întemeieze pe seriozitatea celor care se angajează la crearea şi la menţinerea ei. Căsătoria ţine, oricum, de alcătuirea existenţei umane pe seama atracţiei care există între bărbat şi femeie, care îi dă omului o predispozţie pentru viaţa de cuplu, iar atracţia fizică trebuie completată de atracţia sufletească şi mai ales de direcţionarea pe care o dă credinţa în Dumnezeu şi în binecuvântarea familiei!
(VA URMA)
Prof. Vasile GOGONEA
Recomandă acest articol:
25.08.2008. 12:20
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu