VULGARITATEA CARE MACULEAZĂ LIMBAJUL ADOLESCENŢILOR!

prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro

Poate o să fiţi uşor surprinşi, stimaţi cititori, dacă vom începe să analizăm astăzi, unele dintre aspectele pe care le implică limbajul tinerilor din jurul nostru, al copiilor noştri sau al elevilor care învaţă în şcoală, prin tot ceea ce înseamnă forme de comunicare care frizează comportamentul atipic şi exhibarea accentelor de vulgaritate, pornind de la reperele comportamentale şi de la o serie de trăsături de caracter!

Folosirea limbajului, oricum, nu înseamnă doar simpla repetare de cuvinte sau simple reflexe condiţionate, un aspect care determină ca unii psihologi să considere că structurile limbajului sunt înnăscute.Deşi copiii sunt diferiţi în ceea ce priveşte ritmul în care învaţă limba, totuşi, se poate spune că ei parcurg o ordine similară în învăţarea sensului şi a semnificaţiei cuvintelor, prin însuşirea regulilor generale de folosire a lor, având în vedere că dezvoltarea limbajului se încheie la vârsta pubertăţii sau ceva mai târziu, dar nicidecum după adolescenţă. În acest fel vom putea înţelege motivele pentru care limba română devine victima unei game largi de perversiuni!

Se pare că limba română nu mai e de multă vreme „dulce şi frumoasă”, ba, mai mult, e maculată, denaturată şi slută, dar de multe ori credem că au avut grijă s-o aducă în starea aceasta deplorabilă şi oamenii de televiziune şi radio, preocupaţi de un perpetuu viol asupra graiului strămoşesc, maltratările şi perversiunile la care e supusă sistematic, dar şi exprimarea media au făcut uneori obiectul unei monitorizări atente realizate de către echipe de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, în colaborare cu CNA. Concluziile, inevitabile, au zugrăvit un peisaj audiovizual ticsit de greşeli şi aberaţii, iar, deşi abundă pleonasmele şi clişeele, nici dezacordurile nu lipsesc din dotarea lucrătorilor în televiziuni şi radiouri. Analizele de tot felul scot la iveală multiple forme de neglijenţă şi ignoranţă, deoarece, de nenumărate ori, trecând peste „nimicuri” precum accentuările greşite sau erorile de pronunţie, se ajunge la favoritele limbajului media. Unul dintre inamicii redutabili este pronumele relativ „care”, utilizat în cele mai bizare construcţii şi situaţii: „Piciorul care mi l-am rupt cu motocicleta”, „Le-aş recomanda-o din suflet celor care le-a plăcut la vremea lor”, „Orice om sănătos la cap are doi pantofi în picioare, care l-a lăsat Dumnezeu cu două picioare”, dar mai sunt nenumărate asemenea aberaţii lingvistice!

Hotărât lucru, limbajul este activitatea individuală de comunicare prin intermediul limbii, iar comunicarea(transmiterea de informaţii)presupune vehicularea unor semnificaţii între un „emiţător” şi un „receptor”, ceea ce nu se poate realiza decât prin utilizarea unor „coduri” care să permită materializarea acestor „mesaje”, codurile putând fii semnele(cuvintele) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular (specific surdo-muţilor), ca să nu mai amintim şi de alfabetul Morse!

O altă componentă esenţială a unui sistem de comunicare este conexiunea inversă, care are rolul de a regla emisia mesajelor în funcţie de efectele produse.

Limbajul fiind “limba în acţiune” sau limba preluată (interiorizată) şi utilizată de fiecare subiect uman (care o găseşte la naştere gata constituită), înseamnă că limbajul preia şi latura semantică(privitoare la sens) a limbii. Această latură semantică a limbajului, nu se suprapune, însă, integral pe cea a limbii, întrucât, pe de o parte, individul nu-şi poate însuşi toate semnificaţiile cuvintelor existente în lexicul unei limbi, iar pe de altă parte, fiecare individ adaugă semnificaţiei principale a unui cuvânt alte sensuri secundare, strâns legate de experienţa sa personală. De exemplu, cuvântul “matematică” semnifică “ştiinţa exactă a numerelor şi a relaţiilor dintre ele”, dar la această semnificaţie, valabilă pentru oricine, se asociază trăiri subiective( predominant afectiv-motivaţionale) diferite în cazul unui elev premiant la olimpiada de matematică, faţă de un elev corigent. Acestea sunt tocmai sensurile personale ale cuvântului respectiv, rezultate din experienţele specifice, unice, ale fiecărui elev în legătură cu această disciplină de studiu, pentru a oferi doar un exemplu dintre nenumăratele care se pot da în orice fel de analiză care se respectă! De aceea, funcţiile (rolurile) esenţiale ale limbajului, la nivelulu sistemului psihic uman(SPU) sunt inseparabile, deoarece funcţia de comunicare se realizează în strânsă legătură cu cea cognitivă(de cunoaştere), ambele fiind dependente de cea reglatorie, funcţia persuasivă(de convingere) ar fi imposibilă în absenţa raţionamentelor, atâta vreme cât funcţia dialectică a limbajului este implicată chiar în soluţionarea conflictelor problematice legate de apariţia gândirii!

La nivelul personalităţii, limbajul, în toate formele sale, este un indicator cert al capacităţii intelectuale, bogăţia vocabularului, corectitudinea gramaticală, cursivitatea logică dezvăluind flexibilitatea şi fluenţa gândirii. În acelaşi timp, dovada înţelegerii, deci, a funcţionalităţii gândirii, nu se poate face doar prin intermediul verbalizării, al exteriorizării prin limbaj a ideilor!

În concluzie, unitatea în interacţiunea reciprocă a gândirii şi a limbajului poate fi considerată un punct de pornire cu un rol central în înţelegera interdependenţei tuturor fenomenelor în cadrul complexului sistem psihic uman şi al integrării acestuia în mediul socio-cultural care îl condiţionează.

Desigur, am ales aceată temă deoarece există o strânsă legatură între om şi limbajul său, cele două realităţi psihice completându-se, deoarece aceastea sunt, încă de la apariţia omului, emblema spirituală, iar gândirea şi limbajul sunt atributele care ne deosebesc radical de celelalte vieţuitoare!

La şcoală, de multe ori ni se propune fiecăruia dintre noi să alegem o limbă străină pe care să ne-o apropiem cât mai profund posibil, cunoscându-i nu doar cuvintele, dar şi structura intimă gramaticală, care reprezintă, practic, matricea lingvistică a culturii şi a istoriei poporului care o vorbeşte. Altfel zis, dacă ne-am dori să învăţăm engleza, ar trebui să ne-o însuşim de o aşa manieră încât să şi gândim în limba lui Shakespeare, ba chiar să fim capabili să simţim în limba engleză.

Desigur, o astfel de performanţă, care excede caracterul funcţional al învăţării unei limbi străine, nu poate decât să ne ajute să-i înţelegem mai bine pe cei cu care venim în contact. De multe ori, avem rezerve sau suntem şocaţi de limbajul tinerilor din jurul nostru, când auzim “perle” veritabile ale limbajului de gaşcă legate de exprimarea lingvistică a acestora. Chiar şi formula „limbă personală adoptivă” îmi pare suficient de contradictorie în capacitatea ei de a acoperi conceptul. Până la urmă, prezenţa adjectivului „adoptivă”, cel puţin în limba română, nu poate însemna altceva decât ceea ce constituie “primit” în familie, în existenţa ta, cu drepturi şi obligaţii egale, identice cu limba ta maternă.

De bună seamă, limba literară a trecut pe parcursul timpului prin multe metamorfoze, iar cuvintele licenţioase(vulgare) au căpătat din ce în ce mai multă importanţă. De pildă, astăzi, pentru a scrie un bestseller, autorii trebuie să abordeze probleme care în urmă cu ceva ani constituiau veritabile tabuuri, despre sexualitate, violenţă împinsă la extrem, atitudini antisociale, terorism, toate devenind motive pentru cititorul care alege o anumită carte. În multe privinţe, cred că literatura a coborât din turnul de fildeş şi s-a apropiat mai mult de publicul său ţintă, de acei tineri care încă mai citesc, încercând să le ofere produse pe gustul lor “modernizat”!(VA URMA)

  06.04.2008. 00:46

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.