Hotărât să ajungă la CEDO, Răuţ se vrea din nou şef al Corpului de control din CE Turceni
Ion Răuţ, fost director în cadrul Complexului Energetic Turceni, a apelat din nou la instanţă pentru a fi repus în funcţia de şef al corpului de control.. Tribunalul Gorj a anulat, relativ recent, decizia CET prin care fostulului director i s-a desfăcut contractul de muncă, dar a respins cererea ca acesta să fie încadrat în funcţia deţinută anterior. Decizia ambiguă a instanţei face ca de aproape trei luni de zile fostul director să aşteapte să fie repus în drepturi, însă conducerea CET a contestat hotărârea judecătorească.
La jumătatea lunii aprilie, fostul şef al corpului de control şi fost director de Resurse Umane în cadrul CE Turceni, Ion Răuţ, a primit câştig de cauză, în procesul intentat unităţii energetice. Instanţa Tribunalului Gorj a hotărât că decizia, din iunie 2009, prin care fostului director i-a fost desfăcut contractul de muncă, este nulă. Magistraţii au respins însă cererea lui Răuţ prin care acesta solicita reîncadrarea pe funcţia deţinută anterior celei de director resurse umane, adică aceea de şef al compartimentului unic de control. Nici una din părţile implicate în proces nu au fost mulţumite de soluţia adoptată de magistraţii gorjeni şi au declarat recurs împotriva acesteia. Totuşi, odată cu constatarea nulităţii absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă, Răuţ trebuia reîncadrat de către CE Turceni cel puţin în funcţia de inginer.
„CET a reziliat un act adiţional la contractul de muncă”
În urmă cu o săptămână Ion Răuţ s-a adresat din nou instanţei de judecată cu o acţiune – ordonanţă preşedinţială - pentru a fi reîcadrat „de îndată” în postul de şef al corpului de control.
Fostul director declară că de această dată solicită instanţei să oblige CE Turceni să reia raporturile de muncă conform contractului individual a cărui desfiinţare unilaterală s-a constatat a fi lovită de nulitate absolută. „Pentru a îndeplini funcţia de director resurse umane s-a încheiat, în iunie 2007, un act adiţional la contractul de muncă. Prin acea decizie, care s-a dovedit, ulterior, a fi ilegală, trebuia reziliat acel act adiţional nu contractul în sine. Eu eram angajat ca şef al compartimentului de control şi trebuia să rămân în acel post însă, CET mi-a reziliat ilegal contractul de muncă”, a precizat Răuţ.
Potrivit legii, rezilierea contractului de muncă încheiat pentru îndeplinirea funcţiei de director nu atrage după sine încetarea raporturilor de muncă cu acea persoană care poate desfăşura în continuare o activitate ca salariat al unităţii respective.
„Practic, CE Turceni mi-a reziliat acel act adiţional nu contractul de muncă şi de aceea solicit reîncadrarea pe postul deţinut anterior funcţiei de director pentru care s-a încheiat acel act”, spune Răuţ.
Tribunalul Gorj va da un verdict în acest sens la începutul săptămânii viitoare.
Răuţ susţine că este hotărât să ajungă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde va reclama statul român pentru ceea ce s-a întâmplat în procesul său cu CE Turceni. Fostul director ar trebui să încaseze drepturi salariale de peste 2 miliarde de lei vechi, pentru ultimii doi ani, în cazul unei decizii favorabile la Curtea de Apel Craiova.
Daniel Dumitriu
Recomandă acest articol:
11.07.2011. 05:45
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu