Mischie: N-am ştiut că am avut subalterni cu mentalitate nenorocită
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicolae Mischie, a criticat din nou atitudinea şi faptele actualului şef al judeţului, Ion Călinoiu după ce o delegaţie de austrieci a venit să viziteze zonele montane, în vederea unor investiţii în turism, iar preşedintele consiliului judeţean nu a vrut să pună la dispoziţie o sală pentru discuţii şi nici să stea de vorbă cu aceştia. Nicolae Mischie spune că a făcut o adresă atât către Ion Călinoiu cât şi către subprefectul Constantin Dumitrescu, prin care le-a cerut pentru câteva ore să ocupe Sala Maură la Prefecturii Gorj, dar a primit un refuz de la fiecare.
„Am rămas cu un gust amar faţă de receptivitatea lui Ion Călinoiu şi a suprefectului Constantin Dumitrescu care s-au dovedit a fi pe dinafara problemelor pe care trebuie să le promoveze şi s-au dovedit a fi de o lipsă de ospitalitate şi respect vizavi de delegaţi. Am făcut o adresă şi către subprefect pentru a pune la dispoziţie sala. Ce răspuns dă individul: nu poate că nu ia dat dezlegare minstrul Dobre de la Bucureşti. Noi am făcut tot ce s-a putut ca acestă acţiune să fie una de succes, am fost salvaţi de domnul vicepreşedinte Grivei care ne-a primit la dumnealui în birou unde am chemat şi celelalte partide şi unde am discutat despre posibilitatea dezvoltării turismului şi a sporturilor de iarnă. Ion Călinoiu a refuzat şi a spus că dacă vor să meargă la el în birou dovedind că nu cunoaşte nimic despre normele protocolare şi nu aduce acestui judeţ niciun câştig printr-o asemenea atitudine”, a precizat Mischie.
Acesta spune că Ionel Manţog, liderul PD-L, a fost mai receptiv şi a participat la discuţii şi că îi pare rău că nu a ştiut ce fel de oameni a ţinut lângă el când conducea Consiliul Judeţean Gorj.
„Îmi pare rău că nu am ştiut pe perioada cât am fost preşedinte că am avut subalterni cu o asemenea mentalitate nenorocită şi răutăcioasă. Nu se poate să-i ceri să participe la discuţii şi o sală şi să răspundă pe invers”, a spus Nicolae Mischie. Cu toate acestea liderul PNG Gorj susţine că delegaţia a plecat plăcut impresionată de posibilităţile de investiţie în zona montană şi în sporturi de iarnă, fiind dispuşi să investească în acestă zonă, să valorifice apele termale din Gorj şi chiar să realizeze un aeroport la Târgu-Jiu, lucru despre care Mischie spune că este o necesitate pentru economia judeţului.
Recomandă acest articol:
06.04.2008. 00:40
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu