Porumbel, captiv în colivia incompatibilităţii
Şeful Ansamblului “Doina Gorjului”, Gheorghe Porumbel, a fost numit ...incompatibil. Directorul a fost uns recent consilier judeţean, deşi acesta încă ocupă un post de consilier local în Novaci. Un alt semn de întrebare îl ridică situaţia creată şi de ocuparea, în acelaşi timp, a funcţiei de director. Asta deoarece ansamblul se află în subordinea Consiliului Judeţean.
După ce a dat bir cu trădătorii din PSD şi a plecat la UNPR, frustrat că nu i se dau funcţiile râvnite, Gheorghe Porumbel s-a apucat acum să colecţioneze posturi, în instituţii ale statului. În goana după bani, pesedistul (din interes) calcă în picioare şi legile statului.
De săptămâna trecută, este în incompatibilitate, asta după ce a fost pus consilier judeţean. Acceptarea postului îl obliga să se retragă din scaunul de consilier local în Novaci. Şi ca situaţia de incompatibilitate să fie şi mai mare, consilierul local, uns consilier judeţean, a păstrat şi funcţia de director al Ansamblului „Doina Gorjului”.
Legea 161/2003, care stabileşte situaţiile de incompatibilitate ale aleşilor locali, prevede, la art 88, că un consilier nu poate deţine, în paralel, funcţia de director al unei entităţi aflate sub autoritatea consiliului judeţean respectiv.
Ori, Ansamblul „Doina Gorjului” este unitate în subordinea Consiliului Judeţean Gorj. Regulamentul de organizare şi funcţionare a ansamblului specifică, în chiar primul articol, faptul că unitatea are personalitate juridică şi se află în subordonarea Consiliului Judeţean.
Gheorghe Porumbel şi centrează şi dă cu capul. În banii publici
Cum s-ar traduce situaţia în care se află Porumbel şi pentru care încearcă că clocească motivaţii de legalitate: el stabileşte câţi bani trebuie să ceară din bugetul judeţului şi tot el aprobă, în calitate de consilier judeţean.
Directorul dublu consilier trage de timp, să mai ciugulească nişte firimituri de indemnizaţii, de la instituţiile publice.
Recomandă acest articol:
30.10.2012. 06:21
Comentarii
Nesimțire crasă. Poate aude și ANI de cazul ăsta și se autosesisează. Sau poate vreun angajat de-al lui își învinge frica și face o sesizare.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu