Justiţie la minut
La Tribunalul Gorj, prostia s-a cununat cu incompetenţa, iar amândouă au dat buluc peste un judecător de la Secţia Contencios administrativ şi fiscal, victimă le-a căzut chiar legea 544/2001, dar şi justiţiabilii care au avut ghinionul să-l întâlnească pe “Nepriceputeanu” în rolul celui care împarte dreptatea.
Judecătorul „fulger”
Magistratul Remus Ionescu, de la Tribunalul Gorj, a fost însărcinat de către calculator să judece o cauză privind refuzul unei instituţii de a comunica unele informaţii de interes public. Misiunea s-a dovedit a fi extrem de grea pentru un judecător mediocru, de provincie, transferat la tribunal abia în decembrie anul trecut, după ce ani de-a rândul a picat concursurile organizate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru ocuparea unor funcţii de conducere la instanţele gorjene, notele sale nedepăşind niciodată pragul de 7 şi un pic.
Cu toate astea, judecătorul a încercat să demonstreze, la primul termen de judecată, că instituţiile statului sunt capabile să aplice legea (!?) într-un timp record. Conducerea instituţiei va trebui să-l premieze acum pe magistratul Ionescu, profesor în dreptul mediului la una din universităţile locale, în timpul său liber, dar preţios, judecător la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului, pentru aplicarea legilor fizicii în justiţie. Mai exact, pe data de 6 februarie a.c., magistratul Ionescu a reuşit să doboare orice record în materie: 36 de dosare judecate în...40 de minute, adică de la ora 9.00 până la 9.40 când sala de judecată era deja închisă. Probabil, Ionescu a calculat distanţa pe care o avea de parcurs până acolo unde avea oarece treabă după şedinţa de judecată, în funcţie de viteza cu care va parcurge dosarele şi timpul alocat acestei operaţiuni, aşa că a aplicat procedura „pe repede înainte”, necunoscută până acum în contencios administrativ. Conducerea instituţiei trebuie s-o ia în calcul pentru premiere şi pe grefiera de şedinţă care a terminat cu bine procedura de prezenţă, respectiv de citare pentru termenul următor, în timp record, reuşind să ţină pasul cu judecătorul vitezoman.
La cel de-al doilea termen, Ionescu a dovedit că are multe necunoscute în meseria sa şi mai ales privind legea 544/2001 şi a respins cererea prin care reclamantul solicita instanţei să oblige instituţia să furnizeze informaţiile de interes public solicitate. Motivele nu le ştim încă dar, probabil, judecătorul s-a gândit (!) că ziariştii sunt prea curioşi şi ar fi cazul să le mai taie puţin din elanul iscoditor. În noianul de necunoscute al judecătorului prevederea legii precum că accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat nici nu mai contează.
Aşadar, ne putem întreba, că oricum nu ne va răspunde nimeni, care este calitatea actului de justiţie la Tribunalul Gorj dacă judecarea cauzelor se face la foc automat şi cu încălcarea evidentă a legii?
Adrian Iovan
adrian.iovan@scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
06.03.2009. 09:17
Comentarii
asta e justitia de ****** pe care o avem, de aia si/au marit salariile cu 50% ca au multe dosare in lucru si au multe sedinte de judecata. am vayut cateva sentinte de te apuca graoaza, dar cui ii pasa de asta, sunt inamovibili
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu