MULT MAI GRAVĂ ŞI MAI DEVASTATOARE ESTE CRIZA MORALĂ!

prof. Vasile Gogonea
redactie @scandaldegorj.ro

Orice s-ar spune şi oricâte aplecări asupra condiţiei umane ar presupune, consider că termenul de criză se dovedeşte mult mai complex decât poate să apară la prima vedere, chiar dacă îmbracă forma de recesiune economico-financiară, de acces, de atac sau de puseu, în limbaj medical, de paroxism sau de toană, asociată cu o stare depresivă, în termeni psihiatrici, pentru că dincolo de accepţiunea imediată şi de conotaţia conjuncturală, fără teama de a greşi, cred că în orice împrejurare, cea dintâi şi cea din urmă notă specifică a termenului de criză rămâne dimensiunea morală!

Suntem cu toţii trăitori şi împătimiţi cugetători într-un secol al speranţei de mai bine şi într-un mileniu frământat şi pe alocuri frisonat al unei mult dorite schimbări care întârzie să apară, dar care ne prevesteşte…apocalipsa, deoarece fiinţarea însăşi a sinelui nostru cenzurează în cele mai mici detalii această creatură care poartă pecetea înrudirii divine, doar pentru că înclinaţia maniheistă (a disocia totul între bine şi rău) nutreşte şi potenţează continuu o ciudată şi neverosimilă neîmplinire a destinului, care, însă, a suferit şi suferă în continuare numeroase traume provocate tocmai de atitudinea indiferentă şi antropocentrică a însăşi fiinţei umane. Cu mai bine de două decenii în urmă, în grădina minţii noastre se perora cu atâta cinism despre “omul nou” al socialismului, pentru ca astăzi să ni se ofere cu nedisimulată ipocrizie clişeul prăfuit al unui “homo novus” ce se conduce după „Noua Ordine“ care creează noi viziuni şi idealuri în sufletul acestui om al mileniului trei creştin, un individ care se îndoieşte de tot ceea ce îl înconjoară şi nu are încredere în trăinicia şi în legitimitatea valorilor sociale! Perspectiva mirobolantă a globalizării actualizează un eveniment de talie mondială care ocupă centrul discuţiilor şi frământărilor actuale, pentru că avem de-a face cu implicaţii monetare de ordinul numerelor la care nici măcar nu poţi gândi că există, iar starea de criză este înţeleasă prin asociere cu alţi termeni explicativi: dezechilibru, agitaţie, teamă, frică, fără să realizăm pe deplin că însuşi cuvântul “criză” vine din grecescul krisis (criză, dar şi gândire sau judecată), pentru a avea revelaţia unui fapt în sine care se foloseşte şi vizează întregul ansamblu de slăbiciuni umane, stimulate şi activate de însăşi declanşarea lui. În acest fel, vom înţelege că prin prisma unui ochi realist, criza există şi are implicaţii destul de profunde în bunul mers al societăţii, fără să mai amintim despre dramele cotidiene care ne ilustrează faptul că din cauza acestei crize economice, multe firme sunt în pragul falimentului, iar mulţi oameni au rămas fără un loc de muncă, poate singurul care asigură masa zilnică a unei familii.

Memoria ne este încă vie, deoarece, aşa cum se ştie, totul a început pe Wall Street, unde a avut loc unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri financiare, când un fond de investiţii care opera de 20 de ani şi care gestiona averile unor persoane şi instituţii importante s-a dovedit a fi falimentar, iar totul a devenit tragicomic atunci când însuşi proprietarul acestui fond a declarat că „totul a fost o enormă minciună“ şi că „nu există o explicaţie inocentă pentru faptele sale“(sic!!), cei “păcăliţi” fiind unii dintre cei mai versaţi capitalişti ai lumii, adică o bună parte din elita comunităţii evreieşti de pe coasta de est a Statelor Unite, inclusiv Universitatea “Yeshiva”, Spitalul “Cedars Sinai”, Fundaţia “Elie Wiesel”, Fundaţia de binefacere a lui Steven Spilberg, precum şi nume mari din sistemul bancar european: Banca “Santander” din Spania, a doua bancă europeană după capitalizare, şi “Unicredit”, a treia bancă din Italia, la care se adaugă bănci din Elveţia, patria bancherilor, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Japonia şi Coreea de Sud, ca într-un lanţ de “făcături” concretizate într-o imensă ţeapă financiară de 50 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă, cam o treime din PIB-ul României. Am putea înţelege de aici, stimaţi cititori, că, de fapt, cea mai importantă lecţie este legată de faptul că a da altora spre gestiune proprii tăi bani comportă întotdeauna nişte riscuri pe care, oricât de bogat sau faimos ai fi, şi oricât de mare ar fi reputaţia celui căruia îi dai banii, tot va trebui să te confrunţi cu incertitudini morale, mai ales că banii nu suportă raţiuni moralizatoare! În fond, speranţa cea mare a lumii moderne capitaliste este de a face repede bani pentru ca, mai apoi, să poată trăi liniştită din veniturile pe care alţii le produc din banii investiţi, iar, spre marea autoiluzionare, cu cât ai mai mulţi bani, cu atât crezi că eşti la adăpost de orice ţi s-ar putea întâmpla! Da, omule, cu atâta sărăcie morală, te crezi oarecum în siguranţă, dar siguranţa este, de fapt, o falsă impresie, pentru că nu eşti niciodată în completă siguranţă financiară, iar, fie că ţii banii la ciorap, fie că îi dai altora, riscul de a-i pierde rămâne mereu ca o sabie a lui Damocles!

Desigur, dramatismul şi poate paradoxul situaţiei îl constituie dilema potrivit căreia omul, în loc să-şi schimbe câtuşi de puţin, măcar în aceste momente de criză monetar-socială, atitudinea aflată în limita ostilităţii faţă de propriile sale repere morale şi să încerce o remediere a relaţiei cu sine însuşi, prin „înalta umilire“ a infatuării şi a vanităţilor mărunte, el, această entitate lipsită de identitate, nu recunoaşte adevărul crud că în “splendoarea“ lui “to be or not to be”(a fi sau a nu fi), criza este un fapt al hazardului programat, nicidecum o implicare, ca de multe ori, a lui “homo sapiens”, prin atenţionare, spre trezirea din greul somn al raţiunii şi al indiferenţei condamnabile, care pot să răstoarne cu uşurinţă orice sistem bancar sau altă formă de finanţare, numai ca omul să-şi dea seama că adevărata criză a societăţii contemporane o reprezintă, nu cea economică, ci, criza morală şi pierderea identităţii fiinţei umane, într-o lume aflată în plină expansiune a globalizării şi a uniformizării. Aceasta este, pe bună dreptate, criza cea mai devastatoare, pentru că banii vin şi se duc, iar unele dintre problemele provocate de ei, sau mai degrabă de lipsa lor, îşi găsesc rezolvare cu mai multă uşurinţă decât ne putem noi gândi, în pofida faptului că pentru unii dintre semenii noştri, ei înseamnă salvarea vieţii, atâtea şi atâtea probleme cu multe necunoscute, care nu se vor rezolva nicodată!

Stimaţi cititori, personal, cred că nu dezacordurile dintre politicienii cocoţaţi în vârful amăgitor al piramidei puterii vremelnice sunt neajunsurile vieţii noastre, cum nu contează nici disputa dintre unii lideri politici locali, pe corabia naufragiată a “ciolanului neacademic”, pentru că adevărata criză spirituală a societăţii noastre, în general, şi a fiinţei umane, în particular, cu greu îşi poate găsi lecuirea prin “îngroparea” unei dispute sterile a unor “micimani” ai tranziţiei capitaliste, din moment ce dincolo de “minima moralia” unei existenţe cotidiene precare, cum ar spune Andrei Pleşu, componenta morală a eticii şi a echităţii socializatoare a unui sine social, parcă nu-şi mai găseşte ecou în nici un ungher al sufletului uman. Iar un asemenea lucru se întâmplă, din păcate, pentru că “lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva puterilor, împotriva stăpânilor întunericului acestui veac“ (Efeseni 6, 12), din moment ce omul a renunţat la lupta cu sine însuşi, cu propria sa decrepitudine morală. De prea multe ori, fiinţa umană se identifică astăzi, nu prin ceea ce este ea ontologic, ci, prin ceea ce are…în buzunar, precum odinioară Feuerbach spunea că omul este ceea ce mănâncă, fapt care ne conduce la ipoteza că în general, centralitatea ocupaţiilor omului nu mai este ţinută de lucrurile şi acţiunile antropocentriste, ci de lucrurile şi acţiunile care au legătură cu banul şi cu implicaţiile lui mercantile. Omul celui de-al treilea mileniu creştin are nevoie de autoidentificare, de recâştigarea propriei identităţi, dar, mai ales de autenticitatea faptelor sale, iar toate acestea nu le putem dobândi decât prin curăţirea cămărilor sufletului, mai ales pentru că omul nu este numai trup, ci este şi suflet, substanţă imaterială care reflectă înrudirea sa divină, iar dincolo de părelnica autoidolatrie a trupului, de narcisismul afrodisiac, pot spune că doar sufletul este cel care poartă însemnele autenticităţii şi ale identităţii noastre!

  02.02.2009. 18:38

Comentarii

masterand in psihologie
02.02.2009. 23:43

Lasati filosofia domnule profesor,au trecut anii aceia ,cand trebuia sa stai cu gura cascata la profesor,sa-l asculti ore-n sir,sa nu poti lua notite din ce ti-a predat,iar daca ai reusit sa scrii ceva,sa nu intelegi ce a vrut sa-ti spuna,apoi sa-ti dai interesul sa memorezi ceva din ceeace ai scris ca sa obtii...un 5.Incercati sa fiti mai practic,altfel nimeni nu va va citi ce dv.ati scris cu atata patos.Cei mai in varsta nu stiu daca ii mai intereseaza pe multi acest stil,iar cei tineri nu citesc asa ceva,prea ii trimiteti la dictionar si ...Poate acesta vrea sa fie un curs universitar,dar si asa,tot nu merge!Scuze!