MISA şi mai cum?
Claudiu Matei
În Tg-Jiu, zilele acestea are loc un aşa zis eveniment religios numit „Săptămâna Arhanghelilor”. Organizatorii au strânse legături cu secta porno MISA condusă din exil de către guru Gregorian Bivolaru. Nu există niciun dubiu că cei care se ocupă de eveniment sunt staruri porno în filmuleţele scăpate pe internet din studiourile de film XXX ale MISA. Recunosc, nici noi nu am ştiu de acest „eveniment” care are loc în oraşul nostru, fiind informaţi, prin mail, de către o fostă membră a MISA. Ce se întâmplă la astfel de manifestări, sub masca unor întruniri religioase, dar mai ales cine sunt protagoniştii acestora, ar trebui să ştie măcar unul din cele 7 servicii secrete plătite cu bani publici, poliţia, sau măcar poliţia comunitară.
Cum protejază instituţiile statului cetăţeanul care crezând că merge la o întrunire religioasă se trezeşte îmbrăţişat de vreuna pe care a văzut-o pe site-urile ziarelor centrale în fotografii cu păsărica la vedere? De anul acesta manifestarea şi-a schimbat denumirea pentru că, până anul trecut, vedetele porno MISA propovăduiau la „Săptămâna Îngerilor”. Grav este că în ultimii ani elevi de la cel puţin două instituţii de învăţământ din Tg-Jiu au participat la manifestări de acest gen chiar la Teatrul „Elvira Godeanu” fără ca nimeni să nu bănuiască cine sunt cu adevărat personajele care le vorbeau despre îngeri. În acest an, nici macar proprietarul spaţiului unde au loc întrunirile nu ştia cine-i sunt chiriaşii timp de o săptămână. În cele fotografiile prezentate în articolul alăturat sunt doi dintre organizatori.
Să nu vă miraţi dacă femeia vă va îmbrăţisa cumva pe stradă pentru că în program sunt şi astfel de întâlniri cu oamenii. Aceeaşi persoană a fost şi protagonista unor filme XXX marca MISA, prezentate în trecut de media centrală. Dar de ce mă mir că astfel de lucruri se pot întâmpla în urbea noastră fără ca autorităţile să ştie ceva când, în urmă cu puţini ani, un serviciu secret şi-a dat avizul ca un personaj care a avut strânse legături cu MISA să fie numit prefect? Probabil, dacă aş fi întrebat acum, acelaşi serviciu, despre ce face MISA la Tg-Jiu, aparent interesaţi de subiect m-ar fi întrebat, la rândul lor, MISA şi mai cum...?
Recomandă acest articol:
03.11.2010. 06:39
Comentarii
Pe ce creanga stau pasaricile la vedere , ca vreau si eu sa le vad . Or sti sa zboare ?
bravo CLAUDIU,articolele tale sunt bine documentate si la obiect.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu