VIOLENŢA ÎN MEDIUL ŞCOLAR, CU JUDECATĂ, FĂRĂ PREJUDECĂŢI!

prof. Vasile Gogonea
redactie @scandaldegorj.ro

Poate că insistenţa cu care dezbatem şi reluăm o asemenea temă surprinde şi nedumereşte cititorul care se doreşte trăitor şi retras dincolo de anumite sfidări ale lumii în care trăim, dar una dintre marile probleme ale societăţii contemporane este violenţa cotidiană, cu toate consecinţele acesteia asupra mentalului nostru colectiv. Un astfel de fenomen este puternic mediatizat, cercetările şi statisticile oficiale raportând o creştere spectaculoasă a fenomenului în ultimele decenii, astfel încât escaladarea acesteia în şcoală a devenit cea mai vizibilă evoluţie din câmpul denivelat al educaţiei formale. Prin veritabile ştiri de senzaţie, zilnic, mass-media prezintă diverse scene de violenţă petrecute în şcoală, de la cele mai uşoare forme, până la cele mai violente şi mai greu de înţeles pentru o percepţie normală a instituţiei educaţionale pe care o circumscribe şi o defineşte mediul şcolar. Şi chiar dacă este o problemă destul de delicată, stăpânirea acestui fenomen, cred că nu se poate face decât dacă îi sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare şi posibilităţile de prevenire, iar asumarea cu seriozitate şi responsabilitate de către şcoală a ghidării educative a elevilor,dar, nu numai a elevilor, presupune confruntarea noastră, a cadrelor didactice, cu problemele cotidiene ale comportamentelor agresive şi violente ale unor elevi. E vorba de fenomene care sunt generate de cauze concrete precum anturajul, problemele familiilor dezorganizate, o serie de carenţe educaţionale grave, fumatul, consumul de alcool sau de droguri. Tocmai din asemenea considerente, cred că se impune afectarea unui timp special identificării şi soluţionării problemelor fiecărui elev în parte sau ale grupului de elevi, prin îmbunătăţirea parteneriatului dintre şcoală, familie şi instituţiile implicate în procesul educaţional, cum ar fi biserica şi poliţia, administraţia publică locală. Desigur, nu încape îndoială că şcolii îi revine o responsabilitate majoră în educarea şi formarea la elevi a atitudinilor şi comportamentelor non-violente, iar educaţia în şcoală trebuie să vizeze ansamblul personalităţii elevului, urmărind să-i formeze nu numai orizontul cultural, ci şi cel afectiv, motivaţional, volitiv, atitudinal, care să-i susţină eforturile de conturare a personalităţii sale, să-i lărgească interesele, să-i determine progresiv orientarea şi să-i optimizeze procesul de socializare. Oricare ar fi direcţionarea vectorilor săi malefici, violenţa este un act brutal, în afara regulilor şi legilor fireşti, incompatibil cu ideea de dreptate, pentru că înseamnă negarea existenţei unei persoane, pentru că este o formă de anulare, prin forţă, a libertăţii de acţiune şi de exprimare a acesteia, defularea traumatizantă care poate răni fizic şi psihic poate redeschide răni nevindecate, poate fragiliza persoana umană, într-atât încât aceasta să fie afectată tot restul vieţii. Poate deranjează repetarea insistentă a unei asemenea idei, dar prin menirea ei, şcoala constituie un spaţiu social de transmitere şi de asimilare de informaţii, de modelare a personalităţii şi de socializare a tinerilor. Şcoala este unul din mediile sociale şi instituţionale unde energia agresivă este mobilizată prin resorturi greu de controlat, dar, unde prevenţia trebuie să existe, iar, drept urmare, trebuie să răspundă exigenţelor adaptării elevilor la conţinutul de cunoştinţe, la metodele de lucru propuse, la modul de funcţionare şi la regulile de disciplină. Din păcate, sunt situaţii când violenţa în şcoli este prea uşor negată de către factorii responsabili, iar studiile de specialitate concluzionează că uneori violenţa în şcoală nu este percepută ca o problemă majoră, în pofida faptului că în multe judeţe, inclusive la noi, în Gorj, sunt identificaţielevi cu probleme de infracţionalitate dintre cele mai diverse, de la comportament agresiv şi consumul de tutun sau alcool, ajungîndu-se pînă la consumul de droguri, furturi sau chiar crime. Cei mai mulţi tineri care cad în asemenea “capcane” provin din mediul urban, mai precis 70% din cei contabilizaţi, dar, cu toate acestea, un recent studiu realizat prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie şi Cabinetul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, din păcate, dau publicităţii “studii” ce concluzionează că violenţa în şcoală nu este percepută ca o problemă majoră(sic??!!), iar acest fenomen a luat amploare în ultima vreme, doar datorită amplificării sale prin mass-media! Astfel, mediul şcolar este zugrăvit cu nuanţe roz-trandafirii, în care elevii se simt în siguranţă, dar sînt percepute ca nesigure zonele din exteriorul şcolii, unde elevii devin victime ale violenţei găştilor din afara instituţiei. Se ignoră prea uşor faptul că în cadrul dezbaterilor cu elevii, organizate în unele unităţi şcolare din judeţ, aceştia au recunoscut, totuşi, că incidente violente se produc mai des între elevi, mai puţin între profesori şi elevi.

Multe dintre aceste forme de violenţă pot fi evitate, personalul implicat în procesul de învăţământ având în acest caz un rol esenţial, mai ales că la modul strict teoretic, vorbim prea mult despre ceea ce înseamnă relaţii umane bazate pe respect, încredere şi recunoaştere, dar şi de înţelegerea corectă a distanţei între elevi şi profesori, toate acestea constituind principii care sunt clamate că ar consolida baza autorităţii dascălului. Ştiţi foarte bine că vi se adresează un dascăl care cunoaşte, prin specificul pregătirii sale, că este imperios necesar ca în şcoală să se găsească modul corect de rezolvare a conflictelor care apar, dar, cred că în principal se impune prevenirea apariţiei acestor conflicte, indiferent de ceea ce în termeni vagi poate înseamna răsplata şi pedeapsa pentru fapta imorală sau pentru gestul necugetat. De multe ori, comportamentele inacceptabile şi distructive sunt controlate prin asocierea lor cu ceva neplăcut, incluzând una-două palme sau chiar forţa fizică ce se vrea controlată, dar, cred că sunteţi de acord că odată facută această asociere, aplicarea unei palme nu mai este privită ca o măsură strict necesară, chiar dacă se apreciază că fără ea, asocierea iniţială nu mai poate fi realizată.

Stimaţi noştri cititori, fără vârstă şi fără prejudecăţi, cred că aţi înţeles că nu vorbim aici, desigur, despre acea forţă fizică primitivă şi abrutizantă, care produce contuzii, tăieturi sau vătămări corporale grave, chiar dacă unii percep violenţa şi ca pe un gest asociat cu aplicarea unei palme la fund sau peste obraji, pentru că, personal, consider că bătaia, în sensul aşa-zis moralizator al cuvântului, nu îşi găseşte locul în “educarea” copiilor şi a tinerilor, mai ales că ea se metamorfozează într-o formă de violenţă, care poate, într-adevăr, provoca sentimente de mânie, amărăciune şi emoţii care întotdeauna împiedică procesul asocierii dintre ceva neplăcut şi comportamentul nedorit. Poate că în haosul lumii moderne bântuite de criză, în care consilieri şi asistenţi sociali slab pregătiţi sau incompetenţi s-au transformat în experţi sui generis, există şi o nemulţumire din ce în ce mai mare faţă de utilizarea violenţei în “creşterea” copiilor, iar de aici, nebunia care a cuprins unele ţări în care viaţa de familie, etica socială şi chiar întreg sistemul educaţional se depreciază într-un ritm alarmant, iar negăsindu-se nici o modalitate de a le forma copiilor un comportament corespunzător, aceştia sunt crescuţi în centre de supraveghere şi îngrijire zilnică, unde, conform unei teorii greşite, copiii sunt lăsaţi în voia soartei, cum se spune pe la noi, să facă tot ceea ce ei doresc, astfel încât, chiar în mediul şcolar, implementarea controlului social asupra copiilor să aibă la bază teoria “liberei acţiuni” şi a lipsei restricţiilor de orice fel. Vedem că societăţile imorale şi corupte, care nu mai cred în disciplinarea copiilor, produc efecte îngrozitoare, dar, dacă analizăm cu judecată şi fără prejudecăţi realitatea, considerăm că strategia de prevenire a evenimentelor violenţei presupune activităţi pe termen lung şi mediu, asociate cu acţiuni de urgenţă pe termen scurt, în perspectiva obţinerii unor reacţii responsabile din partea celor implicaţi şi a opiniei publice, tocmai pentru a constitui un mediu stabil în care copilul să-şi poată dezvolta armonios personalitatea.

  29.03.2009. 23:27

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.