OARE, MAI PUTEM SPUNE ASTĂZI, CĂ EŞTI ŞI CEEA CE GÂNDEŞTI?

prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro

În vâltoarea vremurilor în care trăim, în succesiunea amneziilor programate în care ne zbatem clipă de clipă şi ceas de ceas, în condiţiile în care mai deschidem o carte şi vedem că “omul este o trestie gânditoare”, pentru fiecare dintre noi, stimaţi cititori, în loc de a repeat banalul “a fi sau a nu fi”, în mod fireasc, ne întrebăm adeseori, dacă mai suntem şi ceea ce gândim, atâta timp cât nu vom afla un răspuns la marea dilemă, dacă mai gândim ceea ce suntem! Oricum, gândirea este sursa de origine a tuturor bogăţiilor, a tuturor succeselor, a câştigului material, a tuturor descoperirilor şi invenţiilor şi a tuturor realizărilor care au marcat evoluţia omului ca specie, dezvoltarea societăţii ca o realitate complexă şi contradictorie, pentru a sublinia că gândirea de sine este o parte din viaţa noastră unică şi irepetabilă.

Se vorbeşte tot mai insistent despre faptul că secretul unui manager de succes ţine de modul de a-şi înţelege propriul stil de gândire, actele de gândire convertite în lecţii “sui generis” dovedindu-se probe prin care putem face acest lucru, fiindcă sunt special concepute pentru predarea gândirii ca abilitate de bază, iar derularea lor ne permite să fie folosite cu persoane de la 6 ani, până la maturitate, cu IQ între 75 şi 140, în şcoli pentru copii cu dizabilităţi, cât şi în şcoli pentru copii supradotaţi, fie şi numai pentru că procesele de bază ale gândirii sunt aceleaşi la orice vârstă, pentru a confirma ceea ce specialiştii numesc astăzi metoda “Whole Brain Thinking”, mai pe înţeles, cum să-ţi foloseşti tot creierul ca să fii un lider de succes, prin care se demonstrează că protagoniştii învaţă că oamenii constituţi în echipă dezvoltă comportamente contradictorii, în aşa fel încât obiectivele companiei pentru care lucrează să fie îndeplinite cu succes. Campania electorală care s-a încheiat recent este un exemplu sugestiv în această direcţie, scopul fiind înţelegerea celor patru stiluri de gândire ale minţii umane şi cunoaşterea felului în care oamenii sunt afectaţi de munca în echipă, de luarea deciziilor, de rezolvarea problemelor şi de comunicarea cu ceilalţi. Cred că sunteţi de acord că în chip de repetiţie, într-un fel de exerciţiu, putem aprecia că din multe puncte de vedere, gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare şi de integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre propriul nostru EU, deoarece prin ea se realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenţei obiectului la interpretarea şi explicarea lui legic-cauzală, pentru a se face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare. Poate aţi observat, iar dacă nu aţi făcut-o dumneavoastră, cu siguranţă au constatat-o specialiştii, că mecanismele cerebrale îi fac pe unii oameni să ia hotărâri fără ezitare, în timp ce alţii sunt incapabili să se decidă chiar şi în cele mai banale situaţii, iar atunci când iei o decizie fundamentală, autoevaluarea va consta în realizarea unui profil personal complex, bazat pe analiză şi feedback, pentru a ajuta persoana în cauză să-şi înţeleagă propriul stil de gândire şi să devină mai eficient ca manager, să spunem, într-o activitate profitabilă!

Personal, consider că un asemenea vector al vieţii noastre cotidiene merită analizat şi mai cred că în present, capacitatea de gândire a omului nu este pe deplin satisfăcătoare, iar dacă în vechile şcoli de mistere a fost dezvoltată o gândire care a condus omul la priceperea cunoaşterii despre creator şi creaţia sa, trebuie să recunoaştem că această modalitate de gândire nu s-a direcţionat doar asupra materiei, ci, în primul rând asupra sufletului şi a spiritului omului. Fără pretenţia de a vă ţine o lecţie de psihologie, putem sublinia că gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă, sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor, a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale între ele. Văzută şi ca o nevoie stringentă de interrelaţionare, întotdeauna caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează, nu direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi reprezentări, că întreaga ei desfăşurare presupune fie existenţa unei informaţii care se extrage în prezent în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informaţii evocate din tezaurul memoriei, pentru că în acest fel, chiar produsele unei activităţi a gândirii devin, la rândul lor, obiect al unui proces ulterior de gândire.

Fiind procesul de cunoaştere de rangul cel mai înalt, care asigură pătrunderea în esenţa lucrurilor, înţelegerea relaţiilor logice dintre acestea, explicarea şi interpretarea lor, şi care face posibilă rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic şi practic, gândirea ocupă un loc central în sistemul psihicului uman. Să nu uităm că psihologia defineşte gândirea ca o deprindere de operare cu care inteligenţa acţionează asupra experienţei, iar dacă vom considera că inteligenţa este puterea motorului unei maşini, atunci gândirea este similară abilităţilor de a şofa în mod civilizat pe şosea, pentru că dacă se spune în mod obişnuit că o persoană cu un IQ ridicat este automat şi un bun gânditor, poate nu am înţelege mai bine cauza pentru care multe şcoli pentru copii supradotaţi ajung să folosească metode dintre cele mai simple, teste dintre cele mai banale, pentru a evita „capcana inteligenţei” care se produce atunci când un coeficient mare de inteligenţă nu este însoţit de deprinderi efective de gândire, singurele criterii care conduc la o concluzie relevantă.

Trebuie să recunosc faptul că observând reacţia unor tineri din liceu, de multe ori mi-am dat seama că gândirea noastră este dependentă de cuvinte, deoarece nu pot gândi decât folosind cuvinte, ele putând fi atât româneşti, cât şi din altă limbă, însă, fără a le folosi, nu pot gândi nimic, nu pot exprima nici o idee, şi-atunci mă întreb, cum vor putea gândi cei ce nu ştiu nici o limbă, iar cei ce se nasc surzi la strigătele disperate ale semenilor lor, oare, cum gândesc? Aş completa întrebarea, stimaţi cititori, oare, cum gândesc acum, cei care s-au întrecut în promisiuni electorale, iar după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, pur şi simplu vor da uitării promisiunile deşarte? De multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, trebuie să acceptăm faptul că o cunoaştere amănunţită a unui limbaj, presupune şi posibilitatea gândirii unor idei mai complexe, iar în subsidiar, deşi elaborarea gândirii este precedată de formarea experienţei şi schemelor perceptive, a sistemului de reprezentări, ea nu este o continuare în linie dreaptă a acestora, ci apare ca un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare calitativă a mecanismelor şi principiilor comunicării informaţionale a omului cu lumea externă, cu ceilalţi oameni. Caracterul general-abstract al gândirii rezidă în aceea că ea se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor, a subordonării diversităţii cazurilor particulare unor modele ideale privitoare la noţiuni, principii, legi, iar în măsura în care gândirea se organizează ca un sistem multifazic, întinzându-se pe toate cele trei coordonate temporale, trecut, prezent şi viitor, ea realizează şi o corelare între diversele momente şi stări ale obiectului.

Dacă vom accepta supoziţia că tu, omule, mai eşti ceea ce gândeşti, în tumultul vieţii acesteia şi în starea frisonantă de criză care ne siderează existenţa cotidiană, va trebui să accepţi că gândirea este aceea care se dovedeşte capabilă să realizeze o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe lângă funcţia interpretativ-explicativă dobândind şi o funcţie creatoare, prin elaborarea de modele, proiecte şi planuri ideale pe baza cărora, în cursul activităţii practice, se realizează noi obiecte, noi configuraţii ale mediului social, politic şi economic în care trăim, iar în afară de umila noastră gândire, banală şi limitată, critică şi obsesivă, nu există, probabil, o altă abilitate care să fie mai importantă şi care să pară a se dezvolta de la sine!

  08.12.2008. 09:26

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.